Aparenţa de zbor încrâncenat

1 stea2 stele3 stele4 stele5 stele (2 voturi, în medie: 3,00 din 5)
Loading...

Nicolae Bogdan Groza

 

 

această învăluire verde îşi etalează pânza…
îmi vine să-mi incendiez sufletul cum făcea cândva
cu chitara un cântăreţ la Monterey
să renunţ la învelişul impenetrabil al unei
aparenţe de zbor încrâncenat între două pripeli
de aripi lipite cu ceară
e ceva în aerul pe care-l respir…
parcă un gust de magneziu şi zinc
undeva sacralitatea îşi dizolvă presimţirile
unei morţi premature şi neînţelese.
sfidez frica de V îmbrăcându-mă în A
tot pulsează în mine focuri neaprinse
îmi vine să arunc cu îngeri în oameni
să miroasă toată lumea a tămâie arsă
într-un crepuscul cu numele meu
înscris pe marginea tivită a cerului
jumătate apă – jumătate pământ
perfect rotunjit la mijloc.

Acest articol a fost publicat în numărul 6

3 răspunsuri

  • Perfect rotunjit într-adevăr. Fără jumătăţi de apă sau pământ.
    Faină treabă.

  • Nicolae Bogdan Groza martie 13, 2007 at 01:08:18

    Dane, sugerezi sa scot jumatatile? Raspunsurile tale extrem de scurte sunt greu de inteles :)
    Te astept cu completari. Multumesc de trecere si comentariu

  • Nu sugeram nimic îmi este drag tabloul jumătăţilor, de aceea l-am însuşit (adevărat fără acordul tău). Iertare. Ăsta sunt scurt la vorbă şi înălţime.
    La bună vedere!



Lăsaţi un răspuns